Nunta HaiHui

o altfel de poveste 


« Back to blog

În familie

În copilăria noastră de cele mai multe ori ideea de vacanţa mare se confunda cu câteva zile bune petrecute "la ţară". Cum bunicii mei au murit când eram foarte mică, "ţara mea" este la Independenţa, în Galaţi, la unchii mei: mama Dana şi unchiul Tobi.

(download)
Aşa i-am spus noi, nepoţii: mama Dana, dar acum, aşa îi spune tot satul.

Şi de acum, pentru cei care au fost mai aproape de noi, avem cunoştinţe comune şi locuri recognoscibile. Pentru ceilalţi, priviţi, căci despre ei va fi vorba:

Este prima oară când ne-am întâlnit după marele eveniment din familie (a se citi nunta noastră), de aceea a fost un bun prilej de îmbrăţişări şi pupături,

(download)
pălăvrăgeală şi bancuri (unchiul Tobi e de neîntrecut la capitolul noutăţi),
(download)
de învârtit la plăcinte şi încins de grătare,
(download)
de savurat fructe şi legume proaspăt culese din grădină,
(download)
de revăzut lucruri care ne amintesc de copilăria din casa unde ne zbenguiam cu verişorii şi copiii adunaţi de pe uliţă
(download)
şi care acum 25 de ani ni se părea un ditamai labirintul în jocurile "de-a v-aţi ascunselea" sau "baba oarba" sau de amintit emoţionantul moment când i-am anunţat, eu şi Valentin, că vrem să facem nunta "pe munte". Acolo le-am dat vestea cea mare acum aproape un an.

Da, acasă la mama Dana, pentru că acolo se întâlnesc mereu toţi oamenii dragi nouă (acolo erau şi părinţii mei veniţi din Iaşi să facă împreună cu surorile ei dulceţuri şi zacuscă, şi colegii mei de facultate în popas în drum spre Brăila, şi verişorii mei... La mama Dana opresc şi celelalte rude de la Suceava în drum spre mare şi mulţi, mulţi prieteni la un pahar de vin rece şi multă voie bună). La mama Dana pentru că în jurul ei se naşte o atmosferă de care ţi se face un dor care doare daca nu-l domoleşti!

La mama Dana pentru că toate amintirile mele din copilărie sunt legate de aceşti oameni şi de acea curte, pentru că mama Dana înseamnă înţelegere şi iertare, lacrimi şi surâs, cântec şi duioşie.

Ne-am luat porţia de bună-dispoziţie pentru ceva timp, dar nu foarte mult. Ne vom revedea după 15 septembrie la culesul viei!

Pe curând, oameni dragi!

Posted by Florentina 

Comments (2)

Sep 04, 2010
Roxy said...
Prin descrierile tale Flori, renasti trairile aproape uitate din copilaria mea: "la tara" in Oltenia....arome si miasme din gradini de fructe, de legume "adevarate", mirosul porumbului copt pe jar, al nucului si al dudului din livada in care ma cataram ca un baietel pe vremuri, mirosul fanului proaspat, al rosilor si al altor fructe si legume proaspat spalate de o ploaie varatica, miasme pe care din pacate nu le voi mai intalni vreodata desi dupa atatia ani inca le mai caut...chiar si aici, departe "de casa" pe meleaguri straine si reci...
Tanjesc la viata de atunci ce mi se pare acum utopica, locsorul idilic, lumea feerica, ce le-am lasat pentru totdeauna in urma mea odata cu copilaria petrecuta acolo odinioara...Tainele basmelor povestite de bunici la lumina focului din soba despre duhuri rautacioase si lighioane cuvantatoare, pitici si spiridusi poznasi, zane jucause si neindemanatice raman o ofranda vie a trecutului....Magia acestei lumi va ramane pentru totdeauna o amintire de nepretuit si revelatia acestor simturi le-ai readus tu acum in mine la viata prin descrierea ta de mai sus....Iti multumesc pentru acest lucru...sper sa mai citesc multe texte pline de viata, lumina si culori scrise de tine....nu lasa viata cotidiana din Bucuresti sa-ti injecteze sensul tragic si urat al existentei omenesti si nu irosi bestialul optimism si positivism ce salasuieste in tine cu cei care nu-l merita si nu stiu sa il aprecieze....
Sep 07, 2010
Mulţumesc pentru gândurile frumoase, Roxy! Mă bucur că ţi-am reînviat amintirile "aproape uitate"...
Pe curândul virtual!

Leave a comment...