De câte ori spuneţi "te iubesc" într-o singură zi?
Filmele americane ne-au învăţat că poţi spune cuvintele magice la fiecare pas, mult mai uşor decât am fi tentaţi să credem. S-ar părea că, pentru americani, e la fel de uşor, ca şi când ai spune "hello" sau good-bye. Stăteam şi mă gândeam, oare asta nu înseamnă că acordăm mai puţina importanţă acestor două cuvinte? Oare nu minimalizam avalanşa de emoţii pe care se presupune că ar declanşa-o? Oare rostindu-le aşa, la fiecare sfert de oră, nu le irosim din puterile magice, nu le consumăm aşa, cumva în gol? În fine, poate am citit eu prea multe romane de dragoste.
Eu, deşi de felul meu sunt extrovertită, parcă tot aş fi un pic zgârcită când spun "te iubesc". Nu de alta, dar mi-e teamă că, auzind de atâtea ori fraza asta, să nu se obişnuiască cu ea şi să-i treacă pe la ureche. În schimb, cred că poţi spune celui de lângă tine cât de mult îl iubeşti fără să rosteşti niciun cuvânt. Cunosc un cuplu cu state vechi şi viaţă dulce şi fericită în care niciunul din ei nu-i spusese celuilalt "te iubesc". Asta nu înseamnă că nu se iubeau, se iubeau până peste poate. Doar că lăsau gesturile să vorbească în locul lor: o floare proaspătă de pus după ureche, un ceai fierbinte când e frig afară, o privire complice la o masă festivă şi prea oficială, o mână strânsă cu siguranţa, când celui de lângă tine îi e frică de ceva, sunt atât de multe feluri în care poţi spune celui de lângă tine "te iubesc". Şi mă gândesc că, poate abia asta înseamnă dragoste
adevărată. Dincolo de cuvinte.
