Casa din Piaţa Romană
Trec aproape în fiecare zi pe lângă ea. Cu siguranţă o cunoaşteţi şi voi, e casa de lângă ASE, din dreptul staţiei de autobuz. E frumoasă chiar aşa, bătrână şi uitată, cu scările sparte, cu începutul de copac crescând din ea, cu lemnul pus în geamuri şi toate gunoaiele care se ghicesc înăuntru. Zâmbeşte misterios cu toate ferestrele sparte, ca şi când ar continua să salute trecătorii. Statuile ciobite îmi dau uneori fiori, mai ales când plouă sau e întuneric afară. Îmi place să mă opresc şi să-mi imaginez cum arăta când era tânără, plină de oameni şi de viaţă. Cu trăsuri din care coborau doamne elegante, cu bărbaţi demodaţi şi politicoşi, cu bucătăria plină de bucate bune-bune pregătite de slujnice vorbăreţe. Pun pariu că are fantome. Sau aşa îmi place să cred, doar e o casă veche ce se respectă. Dar sigur sunt fantome prietenoase şi vesele, cu simţul umorului. Nu din acelea acre şi nesuferite. Pentru că, aşa cum e ea, uitată şi părăginită, încă e o casă veselă. Parcă îţi spune să intri s-o vizitezi şi sper să o pot face într-o zi. O să mă îmbrac în cea mai frumoasa rochie a mea şi o să mă plimb prin toată casa, cu riscul de a ieşi de acolo plină de praf, de păienjeni şi de nostalgie. Uneori îmi place să cred că într-o viaţă anterioară am locuit acolo şi că, odată intrată, voi recunoaşte camerele. Am căutat date despre ea pe net şi am aflat că a fost casa profesorului Nanu Muscel. Şi că sunt şi alţii fascinaţi de ea http://s4h.ro/jzq4c
Şi de altele ca ea. Păcat, însă, că sunt prea puţini. Sau nu strigă suficient de tare. Până una, alta e bine că nu au pus-o jos să facă un bloc peste ea. Încă.
